Când spui surorile Osoianu, spui folclor, tradiții, o școală foarte bună, pe care au transmis-o atâtor generații de copii. Tatăl lor era foarte mândru că fetele lui nu s-au îndepărtat de arta populară, de tradiții și de obiceiuri.
Cele cinci surori: Ileana, Iulia, Valentina, Maria și Romela, nu au nici o apariție publică decât în componență deplină. În copilăria lor, nu-și amin-tesc vreun eveniment, la care ele să nu fi luat parte, acolo în satul Horești, Fălești, de unde-și trag obârșia, la doar 13 km de vama Sculeni. Locul cel mai drag pentru joacă al copilelor de altădată, era un deal, căruia i se spunea „la muchie”, care se afla în fața casei părintești și de acolo se vedeau satele de peste Prut. Aceasta a fost prima lor scenă și rămâne a fi până astăzi cea mai dragă, chiar dacă au cântat pe marile scene ale lumii și onorează pe deplin, fiecare în parte, titlul onorific de Artist al Poporului.
Despre noi
Despre noi
Surorile Osoianu din Horești
Surorile Osoianu au dus faima satului Horești, raionul Fălești, în toată țara și în toată lumea dar le place mereu să revină la acea muchie de unde au pornit în viaţă, unde auzeau clopotele de peste Prut.
  • Ileana
    7 mai
    "Folclorul este oglinda sufletului unui popor, în care se reflectă cele mai profunde trăiri și tradiții."
  • Iulia
    7 octombrie
    "Muzica populară nu este doar un gen muzical, ci o călătorie în timp și spațiu, prin care ne reconectăm cu rădăcinile noastre."
  • Valentina
    4 octombrie
    "Prin fiecare notă de muzică populară, se aud ecourile istoriei și ale vieților celor care au trăit-o cu pasiune."
15 martie
20 septembrie
Maria
Romela
“A cânta muzică populară este a păstra vie flacăra tradițiilor, care altfel ar risca să se stingă în uitare.”
“Folclorul este păstrătorul amintirilor comunității, un fir invizibil care leagă generațiile.”
Colinde din Transnistria
Doamne, strigat-am către Tine ...
Busuioc, floare catata
De s-ar găsi cineva
Lupii lui Calancea & Surorile Osoianu
Albume:
Surorile Osoianu și LUPII lui Calancea - La Portiță la Gheorghița
Surorile Osoianu - La portiță, la Gheorghiță
Surorile Osoianu - Trece-un nouraș pe sus
Surorile Osoianu - Paparuda
Apariții media:
Drama Surorilor Osoianu. Cinci îngeri păzitori pentru fratele mai mic.
Surorile Osoianu, "cinci voci gemene" care duc mai departe autenticitatea folclorului
Dor de izvor | Surorile Osoianu: „Noi cântăm folclorul în stare pură”
Surorile Osoianu - mereu impreuna! "Noi locuim toate la o scara, ne intalnim in toata ziua."


Surorile Osoianu - toate drumurile duc la horesti! Vezi cum arata muzeul interpretelor, din satul lor natal: „Noi suntem tare mandre si bucuroase că avem cu ce ne lauda”
Surorile Osoianu:„Mama cocea pe vatră colăcei și Crăciunei” | Generații în povești de Crăciun


Apariții media:
Drama Surorilor Osoianu. Cinci îngeri păzitori pentru fratele mai mic.
Surorile Osoianu, "cinci voci gemene" care duc mai departe autenticitatea folclorului
Dor de izvor | Surorile Osoianu: „Noi cântăm folclorul în stare pură”
Surorile Osoianu - mereu impreuna! "Noi locuim toate la o scara, ne intalnim in toata ziua."
Surorile Osoianu - toate drumurile duc la horesti! Vezi cum arata muzeul interpretelor, din satul lor natal: „Noi suntem tare mandre si bucuroase că avem cu ce ne lauda”
Surorile Osoianu:„Mama cocea pe vatră colăcei și Crăciunei” | Generații în povești de Crăciun
„Tălăncuța” – regie Constantin Croitoru
1984
„Tălăncuțe”– film muzical, regie Anatol Codru
1986
„Salbe, salbe” –  film muzical, regie Vladimir Plamadeala
1986
”Lerui ler, pânzele dalbe” – regie Tudor Tătar
1990
„Rămurele – nemurele”
editura „Lumina”, Chișinău, 1991, 1994
„Spicuța”
editura „Prut Internațional”, Chișinău, 1998
„Streașina cu rândunici”
editura „Lumina”, Chișinău, 1999
„La strunguța bradului”
Tipografia Centrală, 2000
„Floarea de pe grui”
tipografia „Reclama”, 2004
“Popasuri instrumentale”
Made on
Tilda